„Un punct important al discuțiilor l-a reprezentat situația politică actuală și necesitatea asumării unei identități ideologice mai clare. Cei prezenți au atras atenția cu privire la nevoia întoarcerii PSD către baza sa de membri și simpatizanți, dar și la rolul pe care Departamentele partidului l-au jucat în trecut în transmiterea mesajului și problemelor din teritoriu către centru și, totodată, în pregătirea rezervei de cadre pentru care PSD a fost cunoscut atât de mult timp”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
„Marți, 8 octombrie 2019, a avut loc prima reuniune a Departamentelor PSD sub coordonarea noului președinte interimar al Consiliului Național, senatorul Ionuț Vulpescu.
„Departamentele sunt o structură extrem de importantă a PSD, care în ultimii ani nu a fost folosită la întregul ei potențial. Rolul Departamentelor este de a genera constant politici publice, de a le analiza pe cele existente și de a căuta soluții pentru îmbunătățirea lor. Și tot Departamentele trebuie să acționeze ca o pepinieră pentru viitorii specialiști din administrația publică. Trebuie ca PSD să redevină partidul care poate da cei mai bine pregătiți oameni pentru orice funcție sau poziție în stat. Iar criteriul competenței să primeze”, a declarat Ionuț Vulpescu, președintele interimar al Consiliului Național PSD.
Potrivit sursei citate, în cadrul reuniunii au fost abordate câteva subiecte ce țin de buna guvernare și totodată s-a discutat despre viitoare măsuri pe care Guvernul le-ar putea implementa. Printre subiectele abordate se numără situația minerilor din Valea Jiului, starea sistemului energetic național, măsuri de sprijinire a agricultorilor și antreprenorilor, pachetul social garantat pentru educație, o mai bună cooperare între cele două camere ale Parlamentului dar și viitorul pieței muncii în contextul dezvoltării Inteligenței Artificiale și a automatizării tot mai multor procese industriale.
„Cei care au participat la această discuție au fost de acord cu nevoia de a dinamiza acțiunea Departamentelor PSD, care trebuie să fie mai prezente în dezbaterea de idei din societate și să contribuie la structurarea politicilor publice în domeniile lor de responsabilitate”, se mai arată în comunicatul PSD.